Distribuitorii participanţi

 
A
Augsburg International

Augsburg International este unul dintre principalii importatori de piese auto, uleiuri, anvelope, accesorii, echipamente şi utilaje pentru service, distribuitor autorizat al celor mai consacraţi producători pe segmentul aftermarket mecanică, având o poziţie importantă în România pe segmentul de piese originale şi elemente de caroserie aftermarket. Din ianuarie 2009, fondator al GAU România, parte a Groupauto International. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
AUTO ADRIA

AUTO ADRIA distribuie din anul 1996 piese și lubrifianți auto, produse ale unor firme de prestigiu, la un număr mare de magazine de piese, service-uri auto și flote, situate în partea de nord a Moldovei. În decursul a peste 19 ani de existenţă, compania a utilizat cu succes experienţa, creativitatea şi cele mai noi tehnologii pentru satisfacerea exigenţelor clienţilor. Ne dorim ca fiecare contact cu clientul să fie, nu doar un demers comercial ci și o relatie umană, un parteneriat care să creeze valoare. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
AUTO BRAND

Auto Brand a fost înființată în 2004 și este în prezent unul dintre cei mai importanți jucători pe piața românească a importului și distribuției de piese de schimb pentru vehiculele comerciale grele. Compania oferă clienților soluții complete, care merg de la identificarea pieselor de schimb, până la consultanță tehnică, inclusiv în ceea ce privește partea de service (scule, aparate de diagnoză).
Autonet

Autonet este unul din cei mai importanţi furnizori de servicii din domeniul auto pe piaţa românească. Portofoliul de produse şi de servicii este îmbunătăţit permanent şi acoperă toate segmentele din domeniu. Autonet este membră a ATR din 2005. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
AD Auto Total

Leader în importul și distribuția de piese auto din România, AD Auto Total este o firmă cu capital integral românesc, activă de 23 ani în domeniul auto. AD Auto Total s-a născut din pasiune și dedicație pentru domeniul auto și, astfel, de la început s-a bazat pe calitate, corectitudine, profesionalism și rapiditate. Compania dispune de 73 de depozite, 130 de agenti call-center, 70.000 mp suprafata de stocare, peste 700 de autoturisme in flota de distributie. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
B
Bardi

Bardi este o companie cu vechime de peste 100 ani pe piata de piese auto. Istoria companiei reprezinta o garantie a celor mai bune servicii, acoperind toate segmentele din domeniu: piese auto, accesorii auto, uleiuri/aditivi, atat pentru automobile, cat si pentru autoutilitare si motociclete. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
E
ELIT România

ELIT România, parte din grupul Rhiag, membru ATR, a fost înfiinţată în anul 1999. În decursul celor 15 ani de existenţă pe piaţă, a construit pentru clienţi o reţea de distribuţie de 21 de filiale cu depozite proprii ce asigură livrarea către parteneri la intervale de 1–2 h. Având în vedere cerinţele clienţilor şi dezvoltarea continuă a industriei auto, ELIT îşi diversifică sortimentul de produse ca reacţie la noile trenduri. ELIT nu este doar un furnizor de piese de schimb de calitate superioară, ci oferă soluţii complete pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime, clienţilor săi. De la programul informatic de identificare și comenzi ELIT eCAT şi până la tehnica pentru service-uri auto, clienţii nu mai pierd timp valoros în căutarea furnizorilor diferitelor piese componente, ci le pot comanda pe toate la ELIT România. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
I
M
Compania Materom

Compania Materom este o firmă românească cu aproape 18 ani de experiență, care își desfășoară activitatea cu pasiune și profesionalism în domeniul importului și distributiei de piese auto. Materom are prezență națională, prin răspândirea depozitelor regionale și a rutelor de distribuție pe întreg teritoriul țării. Depozitul principal este amplasat în Târgu-Mureș si dispune de o suprafață de peste 11 000 mp, iar depozitele regionale sunt prezente în cele mai importante orașe din țară. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:

Neste International SRL

Neste International SRL este prezent in piata de piese auto si lubrifiianti din Romania incepand cu anul 2002. In prezent, prin intermediul reprezentantior zonali de vanzari livram solutii complete partenerilor nostri in privinta lubrifiantilor auto si industriali Castrol si Aral precum si a pieselor auto si a lubrifiantilor Ford O.E. Zona focus de activitate a Neste International este formata din Bucuresti si zonele limitrofe, Ilfov precum si judetele Giurgiu, Ialomita, Calarasi si Constanta. In aceasta arie geografica cu mandrie si profesionalism, avem statutul de Distribuitor Castrol. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor:
U
UNIX Auto

Compania UNIX Auto, încă din anul 1999 este un jucător definitoriu al pieței pieselor auto din România și este una dintre companiile europene cu cea mai dinamică dezvoltare. Între cei peste 500 de furnizori ai companiei, regăsiți cei mai importanți producători de top, în plus oferă o gamă largă de produse prin care acoperă toate cerințele din acest domeniu. Unul dintre serviciile de înaltă calitate ale companiei este software-ul de căutare și identificare piese, catalogul electronic TradeLine®, care prin utilizarea unor procese logistice de ultimă oră asigură livrarea produsului comandat în cel mai scurt timp posibil, oferind astfel clienților un avantaj competitiv. De asemenea, acordă o importanță deosebită livrărilor rapide și exacte care se desfășoară în baza unui program strict din oră în oră. În afară de acestea, oferă asistență partenerilor într-o serie de domenii cum ar fi: cursuri de formare profesională sau asistență specializată pentru clienți. Parteneri pentru care puteţi acumula puncte prin acest distribuitor: